COVID. Sub un sfert dintre cadrele medicale din Satu Mare s-au înscris deja pentru vaccinare
Sute de sătmăreni, personal medical, s-au înscris deja pentru vaccinare care va începe în județ pe 5 ianuarie. Este vorba despre medici, asistente, infirmiere, farmaciști și medici stomatologi. Aproximativ 3000 de persoane din județ ar trebui să primească vaccinul anti-Covid în prima etapă de vaccinare.
Potrivit informațiilor PresaSM, din cei aproximativ 3.000 de sătmăreni care se încadrează în definiția de personal medical, 615 persoane, adică 20,5%, s-au înscris pentru a primi vaccinul care urmează să fie administrat la nivelul județului nostru începând cu data de 5 ianuarie.
Deși procentul poate părea unul mic, directorul DSP, doctorul Macrina Mihai, a precizat că se așteaptă la o creștere a ratei de înscriere și vaccinare odată cu revenierea personalului medical din concediile de sărbători.
„Estimez că va crește rata de vaccinare în perioada următoare”, a precizat pentru PresaSM directorul DSP dr. Macrina Mihai.
Peste 90% din cele 370 de centre destinate vaccinării personalului medical de la nivel național vor începe încă de astăzi campanie de vaccinare, iar potrivit autorităților, se va ajunge la 20.000 de persoane vaccinate zilnic.
La nivelul județului Satu Mare, vaccinarea în prima etapă se va face în ambulatoriile de la nivelul unităților spitalicești din Satu Mare, Carei, Negrești-Oaș și Tășnad.
Vaccinarea populației, care se va realiza abia în a treia etapă, este propusă a se realiza în 8 unități administrativ-teritoriale care vor aronda întreaga arie administrativ-teritorială a județului, respectiv în municipiul Satu Mare (cu 5 locații), Carei, Negrești-Oaș, Tășnad, Poiana Codrului, Supur, Medieșu Aurit și Gherța Mare – fiecare cu câte o locație. Aceste propuneri au fost transmise pentru avizare Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției.
Peste 900 de doze de vaccin sosesc la Satu Mare pentru asigurarea demarării campaniei de vaccinare împotriva noului coronavirus.
Până în prezent, la nivel național, 13.200 de persoane de persoane au fost vaccinate, chiar dacă activitatea s-a derulat la final de an doar în câteva centre din țară.
„Din 4 ianuarie, 5, 6 ianuarie ar trebui să avem cel puţin 20.000 de persoane vaccinate pe zi”, a declarat medicul militar Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare.
Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare a precizat că, astfel, se creează posibilitatea ca din a doua jumătate a lunii ianuarie să înceapă a doua etapă de vaccinare din strategie, destinată personalului din căminele rezidenţiale din centrele medico-sociale.
Platforma pentru înscriere în campania de vaccinare anti-Covid-19 este disponibilă începând cu data de 28 decembrie, iar înainte de lansarea oficială, autoritățile au programat mai multe campanii de informare în mediul online pentru personalul medical.
Etapele de vaccinare
A. Vaccinarea personalului din sistemul medical public și privat
B. Vaccinarea personalului de îngrijire și a persoanelor instituționalizate în cele 41 de centre rezidențiale din județ și a și personalului care deservește activități critice (de la apărare, ordine publică, transporturi, până la educație, alimentație sau energie)
C. Vaccinarea întregii populații