COVID Satu Mare: Elevi și profesori depistați pozitiv! Mai multe școli în scenariul roșu
Potrivit unei informări oficiale transmise de către Prefectura Satu Mare, în acest sfârșit de săptămână, cinci elevi au fost depistați pozitiv cu noul coronavirus, patru din mediul urban și un elev din mediul rural.
Două clase de elevi au intrat în sistem online pentru o perioadă de 14 zile. În celelalte 3 cazuri, doi dintre elevii depistați au fost confirmați în timp ce se aflau în vacanța pentru învățământul preșcolar și primar, astfel că cele două clase din care fac parte nu se vor muta în sistem online, iar un elev depistat pozitiv provine de la o unitate de învățământ care se află deja în sistem online.
Potrivit informațiilor PresaSM, trei cadre didactice de la Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” au fost confirmate pozitive la noul COVID, luându-se în calcul intrarea școlii în scenariul roșu.
În județul Satu Mare, 51.057 elevi sunt înscriși în învățământul de stat și 672 în învățământul particular.
Reamintim faptul că alte trei școli din municipiul Satu Mare au solicitat trecerea în scenariul roșu, după creșterea numărului de cazuri de COVID-19 înregistrate la nivelul unităților de învățământ. Este vorba despre Liceul Teologic Ortodox “Nicolae Steinhardt”, Colegiul Economic „Gheorghe Dragoş” și Școala Gimnazială “Rákóczi Ferenc”. Tot în scenariul roșu vor intra și școala gimnazială din Căuaș și o grădiniță din localitatea Ardud.
Deciziile au fost luate în cursul zilei de astăzi și sunt valabile pentru intervalul 02-06.11.2020, cel puțin.
Colegiul Național “Mihai Eminescu” a intrat și el în scenariul roșu, iar sistemul de cursuri exclusiv online va continua până pe 11 noiembrie.