COVID. Sătmăreancă refuzată la vaccin pentru un motiv absurd
O sătmăreancă a fost refuzată la vaccinare dintr-un motiv absurd și aparent abuziv: a făcut febră extrem de ușoară, de 37 de grade în urmă cu două săptămâni. Nu e nicio glumă!
Mai exact, în urmă cu circa două săptămâni, sătmăreanca (cadru didactic și persoană cu probleme de sănătate) a făcut o febră foarte ușoară, de 37 de grade, motiv pentru care și-a făcut un test RT PCR, care a ieșit negativ. Astăzi trebuia să se vaccineze cu doza Pfizer, dar a fost refuzată, fiindcă a avut febră…în urmă cu două săptămâni.
Dacă luăm în considerare cadrul legal putem spune că avem de a face cu o formă de abuz. Și asta fiindcă vaccinurile împotriva COVID-19 sunt contraindicate doar personalelor cu boală severă sau o infecție cu febră mare. Vaccinul se poate administra în caz de febră scăzută sau o infecție ușoară. Conform legislației, persoanele cu o temperatură corporală mai mare de 37.3 grade Celsius trebuie să fie reprogramate.
Or, în cazul sătmărencei nu a fost vorba despre niciun fel de febră în cursul zilei de astăzi. Putem chiar presupune că avem de-a face cu un fel de ”schemă” prin care se mai ”disponibilizează” unele doze în favoarea unor anumite persoane. Nu de alta, dar deja avem cel puțin 94 de de cazuri DOVEDITE de persoane care au primit vaccinul fără drept, la nivelul județului Satu Mare, potrivit evidențelor Ministerului Sănătății. Persoane care au sărit peste rând.
Detalii… legea este pentru proști!