COVID. Mai multe persoane decedate la spitalele din Satu Mare, Carei și Negrești-Oaș
Prefectura Satu Mare anunță alte cinci decese la spitalele din Satu Mare, Carei și Negrești-Oaș. Este vorba despre trei bărbați și două femei, toți cu multiple comorbidități.
”Persoanele decedate, trei bărbați și două femei, cu vârsta cuprinsă între 67 și 84 de ani, cu multiple comorbidități, internați la secția ATI a Spitalului Municipal Carei, Spitalului Județean de Urgență Satu Mare și Spitalul Orășenesc Negrești Oaș. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 3576 vindecări și 69 decese cauzate de coronavirus”, se arată în comunicatul Prefecturii Satu Mare.
De asemenea, până în prezent au fost efectuate 44.099 teste. La nivelul județului Satu Mare, în data de 28 noiembrie 2020, se află în carantină la domiciliu 1775 persoane.