COVID. Bilanț negru în ultimele 24 de ore: 5 decese la spitalele din Satu Mare și Carei
Prefectura anunță că până astăzi în județul Satu Mare s-au înregistrat 12.746 îmbolnăviri, 12.084 vindecări și 336 decese cauzate de coronavirus.
”În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 5 decese, respectiv trei pacienti de 54 ani, 70 ani, 75 ani și o pacientă de 77 ani la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare. Respectiv, o pacientă de 69 de ani la Spitalul Municipal Carei. Persoanele decedate au prezentat multiple comorbidități”, anunță Prefectura Stu Mare.
Până în prezent au fost efectuate 90.739 teste, din care 506 în cursul zilei precedente. La nivelul județului Satu Mare, în data de 27 aprilie 2021, se află 217 de persoane izolate și 743 persoane în carantină la domiciliu sau la locatia declarată.
Campania de vaccinare împotriva COVID-19 – situația la data de 27 aprilie 2021:
- numărul total de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore: 1483
- număr total centre în care s-a realizat vaccinarea: 13 (Ambulatoriul de specialitate Satu Mare, Școala Avram Iancu Satu Mare, Liceul Nicolae Steinhardt Satu Mare, Batalion 52 Geniu CMJ – Satu Mare, Căminul Cultural Supur, Grup Scolar Industrial Iuliu Maniu Carei, Grup Școlar Industrial Tășnad, Ambulatoriu Spital Negresti-Oas, Casa de cultură Medieșu-Aurit, Colegiul Tehnic Traian Vuia Satu Mare, Școala Gimnaziala Lucian Blaga Satu Mare, Căminul Cultural Poiana Codrului, Școala Generală Vasile Lucaciu Satu Mare).
- numărul total de persoane vaccinate: 48.981
- numărul de reacții adverse în ultimele 24 de ore: 1 – lipotimie
- număr total de reacții adverse: 12, reacții locale.
Echipele mobile ale MApN au vaccinat până acum 341 persoane, în 4 locații.