COVID-19 Satu Mare: Un dosar penal și amenzi de sute de mii de lei, în 24 de ore
În ultimele 24 de ore, la nivelul județului Satu Mare echipajele mixte de polițiști, jandarmi și polițiști locali au efectuat verificări în cazul a 2388 de persoane, privind respectarea normelor legale impuse în contextul stării de urgență, a măsurilor de izolare la domiciliu, nefiind constatate nereguli.
Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare efectuează verificări în urma unei sesizări privind nerespectarea măsurii de izolare de către un bărbat, de 42 de ani, domiciliat în raza de competență, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.
În ultimele 24 de ore, polițiștii au aplicat 215 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 285.500 de lei, persoanelor care nu au respectat prevederile art. 1 din Ordonanța Militară nr. 3 din 24 martie 2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19, respectiv au părăsit nejustificat locuința și nu au putut prezenta, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
Pe parcursul zilei de ieri, 1 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat acțiuni care au vizat verificarea a 116 de agenți economici, de pe raza județului Satu Mare, a căror activitate a fost suspendată în această perioadă, fără a fi identificate nereguli, aceștia înțelegând gravitatea situației și astfel conformându-se.