COVID-19 Satu Mare: Un caz nou de coronavirus la Satu Mare. Un nou record la nivel național
Datele transmise de Institutul Național de Sănătate Publică arată că, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Satu Mare s-a înregistrat un caz nou. La nivel național, numărul de cazuri noi este de 614.
Grupul de Comunicare Strategică a transmis ultimele date cu privire la evoluția pandemiei de coronavirus în România. Potrivit informațiilor comunicate, la nivelul județului Satu Mare, în ultimele 24 de ore s-a înregistrat un caz nou. Bilanțul, în județul nostru, de la începutul epidemiei, este de 82 de cazuri.
Tot astăzi, autoritățile județene au anunțat că încă un sătmărean s-a vindecat în urma infectării cu noul coronavirus. Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 68 de vindecări și 8 decese cauzate de coronavirus.
Peste 800 de sătmăreni au primit recomandarea de a sta în izolare la domiciliu.
Instituția Prefectului nu a comunicat nici ieri și nici astăzi numărul de persoane testate, ci doar numărul de teste efectuate. Astfel, până la această dată, de la începutul epidemiei, au fost efectuate un număr de 9073 teste. Pe 7 iulie, ultima dată la care Instituția Prefectului Satu Mare a comunicat numărul persoanelor testate, 6946 de sătmăreni fuseseră testați, fiind efectuate 8754 de teste. Practic, până pe 7 iulie, de la începutul epidemiei, au fost testați 2,08% dintre locuitorii județului.
Situația la nivel național
Până astăzi, 9 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 30.789 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 22.574 au fost externate, dintre care 20.969 de pacienți vindecați și 1.605 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
1. | Alba | 479 |
2. | Arad | 709 |
3. | Argeș | 1.138 |
4. | Bacău | 698 |
5. | Bihor | 704 |
6. | Bistrița-Năsăud | 603 |
7. | Botoșani | 1.060 |
8. | Brașov | 1.851 |
9. | Brăila | 271 |
10. | Buzău | 727 |
11. | Caraș-Severin | 122 |
12. | Călărași | 197 |
13. | Cluj | 717 |
14. | Constanța | 508 |
15. | Covasna | 318 |
16. | Dâmbovița | 822 |
17. | Dolj | 356 |
18. | Galați | 1.138 |
19. | Giurgiu | 281 |
20. | Gorj | 338 |
21. | Harghita | 360 |
22. | Hunedoara | 688 |
23. | Ialomița | 503 |
24. | Iași | 1.048 |
25. | Ilfov | 850 |
26. | Maramureș | 227 |
27. | Mehedinți | 233 |
28. | Mureș | 790 |
29. | Neamț | 992 |
30. | Olt | 328 |
31. | Prahova | 679 |
32. | Satu Mare | 82 |
33. | Sălaj | 121 |
34. | Sibiu | 685 |
35. | Suceava | 4.134 |
36. | Teleorman | 173 |
37. | Timiș | 566 |
38. | Tulcea | 192 |
39. | Vaslui | 209 |
40. | Vâlcea | 94 |
41. | Vrancea | 1.171 |
42. | Mun. București | 3.590 |
43. | – | 37 |
TOTAL | 30.789 |
Până astăzi, 1.834 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 08.07.2020 (10:00) – 09.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 17 decese (13 bărbați și 4 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Cluj, Dâmbovița, Galați, Gorj, București, Tulcea și Vrancea.
Dintre acestea, 1 deces a fost întregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 5 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 4 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane de peste 80 de ani.
16 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Pentru 1 deces nu au fost raportate comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 614 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 240 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 809.663 de teste.