COVID-19 Satu Mare: Sub 1% din populația Sătmarului a fost testată
Doar 0,58% din populația județului a fost testată, arată datele transmise de Prefectura Satu Mare. Numărul testelor efectuate se apropie de 2.000. În ultimele 48 de ore, dintre cei care au tranzitat frontierele de vest ale județului, doar patru persoane au ajuns în izolare la domiciliu.
La nivelul județului Satu Mare s-au efectuat un număr de 1998 de teste, arată datele transmise de Instituția Prefectului, și au fost testate un număr de 1935 de persoane. La nivel național, până ieri, au fost procesate un număr de 195.508 de teste, adică puțin peste 1% din populația țării.
În județul Satu Mare, astăzi, 4 mai, se află în carantină 223 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 187 persoane.
Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 31 de vindecări și 6 decese cauzate de coronavirus.
Primul județ din țară care anunță testarea întregii populații. Cum se va desfășura operațiunea
În perioada 03.05.2020, ora 07:15 – 04.05.2020, ora 07:15, la PTF Petea, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 168 persoane, dintre care 114 transportatori marfă. Dintre acestea, 4 persoane au intrat în izolare la domiciliu.
Restul de 50 lucrători transfrontalieri și 114 transportatori de marfă au fost chestionați și evaluați de către personalul medical delegat în cadrul sectorului, starea de sănătate a acestora fiind asimptomatică.
Până la data de 04.05.2020, ora 07:15, din PTF Petea au fost escortate la centrele de carantină 743 persoane.
La Urziceni, pe sensul de intrare în țară s-au prezentat 5 persoane care au declarat că au revenit/tranzitat din țările afectate de coronavirus.
Persoanele au fost controlate de către reprezentanții DSP Satu Mare, s-a constatat că acestea nu prezintă simptome specifice de coronavirus, drept urmare li s-a permis intrarea în țară. Dintre cele 5 persoane, 3 au fost escortate la centre de carantină de pe raza județului de domiciliu și 2 au intrat în izolare la domiciliu.
Până la data de 04.05.2020, ora 07:15, din PTF Urziceni au fost escortate la centrele de carantină 101 de persoane.