COVID-19 Satu Mare: Niciun caz nou la Satu Mare
Datele transmise de Institutul Național de Sănătate Publică arată că, în ultimele 24 de ore, la nivelul județului Satu Mare nu s-a mai înregistrat niciun caz nou de infectare cu noul coronavirus. La nivel național, numărul de cazuri noi, de duminică dimineață și până luni dimineața, este de 681.
Potrivit datelor Grupului de Comunicare Strategică, la nivelul județului Satu Mare, în ultimele 24 de ore, nu s-au mai înregistrat cazuri noi. Bilanțul, de la începutul epidemiei și până în prezent este de 84 de cazuri.
La nivelul județului Satu Mare, în data de 20 iulie 2020, cu recomandare de izolare la domiciliu din partea Direcției de Sănătate Publică (DSP) sunt 360 persoane.
În carantină instituționalizată nu se mai află nicio persoană.
Până în prezent, la Satu Mare s-au înregistrat 74 de vindecări și 8 decese cauzate de coronavirus.
De asemenea, până în prezent au fost testate 7.941 persoane și au fost efectuate 10.572 teste.
Situația la nivel național
Până astăzi, 20 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 38.139 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 25.213 au fost externate, dintre care 22.747 de pacienți vindecați și 2.466 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Totodată, până în prezent, 972 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:
Nr. crt. | Județ | Număr de cazuri confirmate |
1. | Alba | 574 |
2. | Arad | 788 |
3. | Argeș | 2.079 |
4. | Bacău | 920 |
5. | Bihor | 723 |
6. | Bistrița-Năsăud | 704 |
7. | Botoșani | 1.104 |
8. | Brașov | 2.381 |
9. | Brăila | 401 |
10. | Buzău | 992 |
11. | Caraș-Severin | 145 |
12. | Călărași | 237 |
13. | Cluj | 891 |
14. | Constanța | 645 |
15. | Covasna | 369 |
16. | Dâmbovița | 1.194 |
17. | Dolj | 458 |
18. | Galați | 1.626 |
19. | Giurgiu | 328 |
20. | Gorj | 550 |
21. | Harghita | 424 |
22. | Hunedoara | 766 |
23. | Ialomița | 592 |
24. | Iași | 1.139 |
25. | Ilfov | 1.012 |
26. | Maramureș | 278 |
27. | Mehedinți | 337 |
28. | Mureș | 866 |
29. | Neamț | 1.059 |
30. | Olt | 505 |
31. | Prahova | 1.126 |
32. | Satu Mare | 84 |
33. | Sălaj | 127 |
34. | Sibiu | 770 |
35. | Suceava | 4.268 |
36. | Teleorman | 218 |
37. | Timiș | 786 |
38. | Tulcea | 230 |
39. | Vaslui | 340 |
40. | Vâlcea | 219 |
41. | Vrancea | 1.378 |
42. | Mun. București | 4.467 |
43. | – | 39 |
TOTAL | 38.139 |
Până astăzi, 2.038 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
În intervalul 19.07.2020 (10:00) – 20.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 12 decese ( 7 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Galați, Prahova, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Vrancea și Ilfov.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 1 la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 4 decese la persoane cu vârsta de peste 80 de ani.
11 dintre decese sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități. Un pacient decedat nu a prezentat comorbidități.
De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 681 noi cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internați 293 de pacienți.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 967.192 de teste.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 339 de apeluri la numărul unic de urgență 112.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 1.520 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 581.505 lei.