Coșmarul unui sătmărean la Urgență în Croația. Abandonat cu mâna ruptă, a intervenit Ambasada
Din câte se pare, nu doar în România sunt probleme cu sistemul sanitar. Sătmăreanul Attila Bertici a trăit pe viu ce înseamnă sistemul medical de urgență din Croația. Victimă a unui accident, acesta a ajuns la Urgență cu brațul fracturat.
A fost ținut mai bine de opt ore la rând, și doar după intervenția Ambasadei României a fost primit de un medic, care era ocupat să se uite la televizor, la o partidă de fotbal!
Mai mult, deși avea două asigurări perfect valabile, sătmăreanul a fost pus să plătească 300 de euro.
Redăm mărturia completă a sătmăreanului Attila Bertici:
”În Croația, orașul ZADAR (țară membră UE) am stat la Urgență 8 ore cu mâna ruptă să mă vadă cineva. Alții au venit, au intrat, unii au stat cu mine.
După 8 ore am sunat la ambasadă și doamna Consul Alina a sunat la spital, a făcut scandal și uite așa după 10 ore am reușit să intru la medic, care stătea și se uita la meci. Cu o aroganță ieșită din comun mi-a pus mâna în ghips.
PS. Am fost accidentat, nu am ajuns din vina mea la spital. PS2. Am plătit 300 de euro chiar dacă am avut două asigurări de călătorie de la Allianz și Grupama, valabile ambele. Deci nici în alte țări nu e așa roz. DIN PĂCATE”