Coșmarul a două sătmărence: s-au trezit în dormitor cu un bărbat dezbrăcat
Un sătmărean a fost amendat penal cu 1.800 de lei după ce, la orele 05.00 ale dimineții, a intrat dezbrăcat într-o casă din Ardud, în care se aflau două femei și un copil în vârstă de doar 1 an și 6 luni. Mai exact, a intrat în casă prin forțarea sistemului de închidere (lanț) a ușii de acces in imobil și fără acceptul femeilor. Cele două femei au suferit un șoc când l-au văzut pe bărbatul dezbrăcat, conform informnațiilor PresaSM.
Proprietara casei le-a spus polițiștilor că după ce au închis și asigurat cu lanț ușa de acces în locuință s-au culcat, iar în cameră funcționa o veioză. În jurul orelor 04:00-05:00, întrucât copilul a plâns, s-a trezit să vadă ce s-a întâmplat, moment în care l-a văzut lângă patul în care dormea pe un bărbat din Ardud care se uita la ele, fiind dezbrăcat de la brâu în sus și tricoul pe umăr, iar când a văzut că s-au trezit acesta și-a acoperit fața cu tricoul, iar cumnata sa l-a împins să iasă afară din cameră.
Acesta a ieșit fără să se opună şi a fugit. Interesant este faptul că atâta timp cât s-a aflat în casă acesta nu le-a cerut nimic, nu le-a lovit, cu toate că era în vădită stare de ebrietate. La plecare din locuință acesta și-a pierdut papucii cu care era încălțat în curtea locuinței. După plecarea intrusului bezmetic, proprietara a fugit repede la locuința socrilor săi pe care i-a trezit și le-a spus ce s-a întâmplat, iar socrul său a mers să îl caute, dar nu l-a găsit.
După ce a fost prins, individul le-a declarat polițiștilor că după ce a consumat băuturi alcoolice toată noaptea a vrut să meargă spre casa fostei soacre, dar ar fi greșit adresa. Nu-și amintește nici cum a intrat în locuință și cum a părăsit locuința. Cert este faptul că după ce a ajuns la casa părinților săi a fost ajuns din urmă de socrul femeii, care i-a aplicat acestuia o corecție fizică.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ