Copilaș, cu arsuri, preluat în stare gravă cu elicopterul SMURD de la Spitalul Județean Satu Mare
Intervenție de urgență a echipajului de pe elicopterul SMURD la Spitalul Județean Satu Mare, de unde a preluat un copilaș, în vârstă de un 1 an și 5 luni, pe care l-a transportat la un spital de specialitate din Capitală, acolo unde va fi supus unor tratamente de specialitate.
Conform reprezentanților Spitalului Județean Satu Mare, totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 15.00, atunci când personalul medical al Spitalului Județean Satu Mare a solicitat și obținut un acord de transfer de la colegii lor de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București.
Și asta pentru că un copil de 1 an și 5 luni din județul Satu Mare a fost adus la spital cu arsuri de gradul II pe corp, în urma prin expunerii la lichid fierbinte.
Spitalul din Capitală este specializat în astfel de intervenții și dispune de logistica medicală necesară, iar micuțul pacient va avea șanse mai mari pentru a primi un tratament cu șanse mai mari de reușită.