Copilaș (5 ani) mușcat de câini de luptă în Carei. Proprietarul (fost polițist) a scăpat fără nicio pedeapsă (din 2017 până acum)
Un caz care ar putea fi considerat revoltător s-a întâmplat în municipiul Carei. După ce un copilaș în vârstă de 5 ani a fost mușcat de doi câini agresivi, proprietarul câinilor agresivi – un fost polițist pensionat – a scăpat fără niciun fel de pedeapsă. Și asta pentru că procedurile s-au întins până la intervenția prescripției faptelor.
Confom informațiilor PresaSM, fostul polițist a fost trimis în judecată, în stare de libertate, sub aspectul comiterii de infracțiuni la regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.
Deși atacul s-a produs în data de 20 iulie 2017, rechizitoriul a fost transmis în fața Judecătoriei Carei doar în data de 13.10.2020, pentru ca SĂPTĂMÂNA TRECUTĂ să se înregistreze prescripția faptelor, iar individul a scăpat fără nicio pedeapsă.
Așadar, atacul s-a produs în 20 iulie 2017, aproximativ la ora 19.00, atunci când copilul în vârsta de 5 ani, care se juca în fata blocurilor ANL de pe strada Tireamului din municipiul Carei, a fost atacat de doi câini de luptă. Minorul a fost transportat la Spitalul Carei cu multiple răni.
Din relatările în calitate de martori ale copiilor, rezultă că în timpul jocului au găsit o pasare ce nu putea zbura, iar victima, ca vârstă cel mai mic din grup, a luat pasarea în mâini, fiind atacat de doi câini de talie mare, culoare maro, proprietatea inculpatului ce deține un teren şi o casă de vacanță pe str. Tireamului, fără număr, din Carei, vizavi de blocurile ANL, în care locuia victima.
Atacul celor doi câini s-a produs pe spațiul verde al blocului, fiind observat de la balconul locuinței sale de un localnic, care a alertat un alt vecin ce se afla în curtea blocului să salveze minorul şi, de asemenea, a sesizat prin apelul de urgență 112 Serviciul de Ambulanță şi organele de poliție. Atacul canin a fost întrerupt de intervenția martorului , care a strigat la câini pentru a-i îndepărta, apoi a ridicat în brațe copilul rănit şi s-au refugiat în scara blocului, așteptând sosirea ambulanței.
Din nefericire, la data de 23 august 2018, victima atacului canin a încetat din viată, urmare a unei leucemii cu evoluție fulminantă, cu privire la care organele judiciare au stabilit că nu este în legătură de cauzalitate cu atacul canin suferit în data de 20 iulie 2017.