Copilaș (4 ani) în stare gravă. O mamă străbate țara de la Satu Mare la București pentru a-i fi alături
O tânără mămică, fără posibilități materiale, a fost ajutată în mod gratuit de către o firmă de transport pentru a ajunge din Satu Mare la București. Și toate acestea pentru a fi alături de copilul său, care s-a rănit grav în mod accidental, minorul fiind transportat cu elicopterul SMURD într-un spital de specialitate din Capitală.
”MULȚUMIM companiei de transport FANY pentru că au răspuns pozitiv la solicitarea Unității de Primiri Urgențe de a sprijini o tânără mamă aflată în dificultate, fără resurse financiare, prin a-i asigura cu titlu gratuit transportul Satu Mare – București. Gestul umanitar făcut de compania FANY permite astfel mamei A.M. să fie alături de copilul ei în vârstă de 4 ani care s-a ars cu lichid fierbinte în mod accidental și a fost transportat ieri, 23.08.2024, cu elicopterul la Spitalul Grigore Alexandrescu București”, este mesajul reprezentanților Spitalului Județean Satu Mare.
Reamintim că elicopterul SMURD a fost chemat la intervenție, vineri, 23 august 2024, de către personalul medical al Spitalului Județean de Urgență din Satu Mare. Elicopterul a preluat un copil în vârstă de 4 ani cu arsuri grave prin expunere accidentală la lichid fierbinte.
Minorul a ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, iar din cauza stării sale grave s-a cerut intervenția aeriană. Acesta a fost trimis pentru tratament de specialitate la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii “Grigore Alexandrescu” din București.