Copil lovit cu pietre în zona capului, în județul Satu Mare. Agresorul este o minoră
Un copil, în vârstă de opt ani, a fost lovit în zona capului și a pieptului cu pietre de către o minoră, în vârstă de 13 ani. Totul s-a petrecut astăzi, în jurul orei 13.00, în zona bălții de pescuit din zona localității Adrian, care aparține de orașul Livada.
Potrivit primelor informații, persoanele care au sunat la 112 au declarat că starea victimei era una critică și că tânărul ar fi fost înțepat cu furca în inimă, acesta fiind în stare critică.
Doar că, după ce au ajuns la fața locului, medicii de pe Terapia Intensivă Mobilă a celor de la SMURD au constatat că viața tânărului nu este în pericol. Medicii îi acordă chiar acum tânărului primul ajutor.
Polițiștii ar fi identificat deja autorul agresiunii. Inițial, cei doi copii s-au jucat, dar totul a denaturat în violență, cei doi aruncând unul în direcția celuilalt cu scânduri și pietre.