Copil în stare gravă, transportat cu elicopterul SMURD la Cluj
Un copil, în vârstă de 10 ani, urmează să fie transportat de urgență la o clinică de specialitate din Cluj Napoca cu un elicopter al SMURD, după ce a fost victima unui accident rutier extrem de grav.
”În urma accidentului rutier de azi, soldat cu trei victime, 2 copii și 1 adult, s-a luat decizia ca un copil, in vârstă de 10 ani, să fie transportat la Clinică de Neurochirurgie Cluj Napoca. Copilul a suferit o fractură deschisă de craniu, fracturi multiple costale bilateral cu hemopneumo torax. Al doilea copil, cu leziuni traumatice minore, a fost internat în cadrul SJU Satu Mare, secția chirurgie pediatrică. Adultul, cu mai multe fracturi costale și fracturi la nivelul vertebrelor lombare, se află internat în cadrul secției Ortopedie”, se arată într-un comunicat remis de Spitalul Județean Satu Mare.
Reamintim că azi, ora 11.27, pe DN 1 C, la km 185+700 m , în afara localității Iojib , județul Satu Mare, un conducător auto de 31 ani, din localitatea Lupșa, județul Alba , conducând ansamblul de vehicule format din autoutilitară şi remorcă, pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers, a intrat în coliziune cu atelajul hipo condus de un bărbat de de 44 ani, din Medieșu Aurit, județul Satu Mare.
În urma evenimentului a rezultat rănirea gravă a doi minori, de 10 respectiv 12 ani, pasageri în atelajul hipo, respectiv rănirea ușoară a căruţaşului. Ambii participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, totodată s-au recoltat probe biologice de sânge in vederea stabilirii eventualei alcoolemii. Poliţiştii continuă cercetările.