Copil (14 ani) împușcat în pădure! A fost confundat cu un animal sălbatic
Un minor de 14 ani, din comuna Măerişte, județul Sălaj (aproape de limita cu județul Satu Mare) a fost împuşcat accidental, într-o pădure, de un bărbat de 63 de ani, cu o armă de vânătoare pentru care nu deţinea autorizaţie.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sălaj, la data de 12 decembrie s-a sesizat, prin 112, faptul că în pădurea aparţinând de satul Poiana Măgura, comuna Sărmăşag, o persoană a fost rănită prin împuşcare.
”Din primele verificări efectuate de poliţişti a reieşit că un vânător autorizat, în vârstă de 65 de ani, din comuna Măerişte, care deţinea autorizaţie de vânătoare pentru ziua în curs, şi-ar fi lăsat o armă de vânătoare, de calibru 16 milimetri, împreună cu muniţia, neasigurate într-o baracă şi a ieşit la plimbare. În acel timp, un alt bărbat, în vârstă de 63 de ani, din comuna Măerişte, prezent în baracă, ar fi văzut mişcare în pădure şi crezând că sunt animale sălbatice, fără a fi autorizat în vederea deţinerii de arme şi muniţii, ar fi luat arma şi ar fi executat foc de armă în direcţia respectivă. Un minor de 14 ani, din comuna Măerişte, aflat în pădure, a fost rănit, prin împuşcare, în zona abdominală şi în membrul superior drept”, precizează reprezentanţii IPJ Sălaj.
Victima a fost transportată la spital în stare gravă, după ce a pierdut o cantitate mare de sânge.
Faţă de bărbatul în vârstă de 63 de ani poliţiştii au dispus măsura reţinerii, pentru 24 de ore, iar luni asupra acestuia s-a luat măsura controlului judiciar.
În cauză, s-a întocmit dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, uz de armă fără drept, braconaj cinegetic şi vătămare corporală din culpă, iar poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea unităţii de parchet competente.