Copiii dispăruți fără urmă în ultimii ani din județul Satu Mare. Unii, vânduți chiar de părinți
În România, dispar în fiecare an, în medie, 3.000 de copii. Un procent covârşitor de 97% dintre ei sunt găsiţi, cea mai mare parte în primele trei săptămâni. Restul de 3% sunt copii despre care, de cele mai multe ori, nu s-a mai aflat nimic niciodată.
Cel puțin doi dintre copiii dispăruţi ai României sunt din judeţul Satu Mare. Potrivit evidenţelor Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Satu Mare, anual dispar zeci de copii, dar majoritatea sunt găsiţi în timp record de către poliţişti.
Din păcate, un număr de doi copii au fost daţi dispăruţi şi sunt căutaţi încă din 1998. Cel puțin în cazul unuia, polițiștii consideră că minorii au fost, pur și simplu, vânduți unor rețele de exploatare a ființelor umane prin cerșetorie sau prostituție.
1. Balazs Attila Gyuszi, născut în data de 13.07.1995, din localitatea Ardud, dispărut de la domiciliu la data de 20.08.1998. Polițiștii iau în calcul ca minorul să fi fost vândut unor rețele de cerșetorie.
”La 20.08.1998 a dispărut de la domiciliul bunicilor din Ardud. Părinții acestuia nu sunt căsătoriți legitim. Locuiesc în Petroșani și sunt despărțiți. Minorul și fratele acestuia, de etnie rromă, erau neglijați de familie. În cauză nu sunt suspiciuni de omor, fiind mai probabilă înstrăinarea în vederea adopției și cerșetoriei”, susțin polițiștii sătmăreni.
2. Boca Ramona Olimpia, născută în data de 25.05.1991, din localitatea Tășnad, în cursul lunii octombrie 2001, a dispărut de pe raza comunei Căuaș.
”La 03.10.2001, în jurul orei 18.00, a dispărut de pe pășunea satului Hotoan, județul Satu Mare, din apropierea Haltei CFR, unde se afla cu familia și îngrijea animalele. Minora de etnie romă suferă de deficiențe de auz și vorbire și a mai fost dispărută”, a precizat polițiștii.