Control de amploare de la Ministerul Sănătății la Unitatea de Primire Urgențe
O echipă de control de la nivelul Ministerului Sănătății efectuează un control de amploare la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.
Directorul interimar al Spitalului Județean, Dumitru Fanea, a precizat că medicul șef al Unității de Primire Urgențe Bihor, Dr. Hadrian-Liviu Borcea se află pentru 90 de zile la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare. Controlul este motivat și de ultimele scandaluri în care a fost implicat UPU Satu Mare.
Surse neoficiale au confirmat pentru PresaSM.ro că specialiștii cu instrucțiuni de control se află la Unitatea de Primire Urgențe (UPU) încă de ieri, 10.01.2017.
Reamintim că sute de persoane au participat la primul protest la Spitalul Județean Satu Mare organizat împotriva Unității de Primire Urgențe. Totul a avut loc duminică, 26 noiembrie, în jurul orei 18.00.
Primul protest la Spitalul Județean Satu Mare
Aceștia au purtat măști medicinale cu mesaje celor din sistemul sanitar sătmărean. Respectiv: ”Indiferența ucide”, ”Resemnarea ucide”, ”Corupția ucide”, ”Birocrația ucide”, ”Minciuna ucide” și ”Foamea de bani ucide”.
Protestul a fost organizat de către dr. Călin Culcean, care este un medic tânăr din județul Satu Mare. Dr. Culcean este revoltat de moartea unui pacient și apropiat de-al său, care a decedat în condiții suspecte la Spitalul Județean.