Continuă înscrierile la UVVG. Viitorii studenţi au la dispoziţie 43 de programe de licenţă şi 25 de masterat
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, un brand al comunităţii locale care de peste trei decenii pregăteşte specialişti în diferite domenii, a demarat a doua sesiune de admitere. Cei interesaţi de locurile rămase neocupate după prima sesiune de admitere la unul din cele 43 de programe de licenţă, 25 de masterat şi două şcoli doctorale (Medicină şi Biologie), se pot înscrie la sediul rectoratului UVVG situat în plin centrul oraşului, pe B-dul Revoluţiei Nr. 94-96. O echipă tânără, dinamică, coordonată de prof. Cristian Benţe, prorector pentru strategia academică şi programe de studii, îi aşteaptă pe viitorii studenţi pentru consiliere, oferindu-le sprijin în ceea ce privește orientarea în carieră, dezvoltarea personală și optimizarea învățării.
Calendarul admiterii
Pentru programele din cadrul domeniului Sănătate: MEDICINĂ, MEDICINĂ (în limba engleză), MEDICINĂ DENTARĂ, FARMACIE şi ASISTENŢĂ MEDICALĂ GENERALĂ se organizează a doua sesiune de admitere în luna septembrie 2021 prin susținerea online a unui test grilă accesând platforma de examene a Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad disponibilă la adresa https://examene.uvvg.ro sau cu prezenţă (onsite), în funcţie de situaţia epidemiologică la data susţinerii, conform următorului calendar: până pe 19 septembrie, înscrierea candidaților; 20-21 septembrie, evaluarea performanțelor școlare și realizărilor personale (pentru candidaţii la Medicină în limba engleză); 21 septembrie, susținerea testului de admitere, afișarea rezultatelor și formularea eventualelor contestații; 22-25 septembrie, afișarea soluționării contestațiilor și confirmarea locului prin achitarea integrală a taxei de școlarizare pentru anul I de studiu; 27 septembrie, redistribuirea candidaților pe locurile neocupate şi afișarea rezultatelor finale.
Pentru celelalte programe din cadrul domeniului Sănătate, precum şi pentru Facultăţille cu profil non-medical din cadrul UVVG se organizează a doua sesiune de admitere în luna septembrie 2021 pe baza mediei obținute la examenul de bacalaureat. Admiterea se desfășoară conform următorului calendar: până pe 24 septembrie, înscrierea candidaților pe platforma on-line; 25 septembrie, afișarea rezultatelor și formularea contestațiilor; 26 septembrie-28 septembrie, confirmarea locului prin achitarea integrală sau rata I a taxei de școlarizare pentru anul I de studiu și semnarea contractului de studii; 29 septembrie, redistribuirea candidaţilor pe locurile neocupate şi afișarea rezultatelor finale.
„După o vară plină de activităţi, în care am încheiat un nou ciclu academic, prin susținerea examenelor de licență și dizertație, şi am deschis un nou ciclu, prin examenele de admitere, ne aflăm în faţa celei de-a doua sesiuni de admitere, în vederea completării locurilor rămase disponibile. Pornind de la motto-ul Universităţii – Studiază. Inovează. Excelează – ne propunem să fim accesibili, să oferim fiecărui student drumul spre succes. Am pus un accent deosebit pe transparenţă pe toate palierele şi încercăm să ne adaptăm vremurilor moderne, fiind într-o continuă perfecţionare” – spune prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.