Consiliul Local Satu Mare a cedat Armatei un bloc cu 25 de apartamente
Consilierii locali sătmăreni au aprobat în ședința de astăzi proiectul de hotărâre prin care terenul de sub un bloc construit de ANL trece din domeniul privat al municipiului Satu Mare în cel public. Iar ulterior, va fi cedat în favoarea Ministerului Apărării Naționale.
Pe acel teren este construit un bloc cu două etaje și mansardă, cu 25 de apartamente, pe care Primăria Satu Mare s-a angajat încă din 2010 să îl cedeze, după preluarea de la ANL, în favoarea Ministerului Apărării Naționale.
Și asta pentru că în primă fază terenula aparținut Armatei, fiind cedat către Primăria Satu Mare în vederea construirii mai multor blocuri printr-un proiect al Agenției Naționale pentru Locuințe. Cu condiția de a primi 25 de apartamente. Celelalte apartamente au fost deja acordate de Primăria Satu Mare în favoarea unor familii.
”Se aprobă transmiterea din domeniul public al Municipiului Satu Mare şi administrarea Consiliului Local al municipiului Satu Mare în domeniul public al statului şi administrarea Ministerului Apărării Naţionale a imobilului situat în Satu Mare, str. Iuliu Coroianu, nr. 44, Bl.3 înscris în CF nr. 178210 Satu Mare, sub nr. cadastral 178210, căruia în natură îi corespunde construcţie tip P+2E+M, formată din 25 unităţi locative individuale, cu suprafaţa construită de 458 mp., suprafaţă construită desfăşurată 1763,50 mp., edificată în anul 2015 şi teren aferent în suprafaţă de 531 mp”, se arată în proiectul aprobat de Consiliul Local Satu Mare.