Consilierul județean Adrian Cozma – avocat de profesie – a venit cu o serie de propuneri pentru rezolvarea situației din sistemul penitenciar din România. Una dintre aceste soluții ar putea fi angajarea deținuților în fabrici sau să pună umărul la construirea de autostrăzi.

Avocatul Adrian Cozma

Redăm în continuare comunicatul de presă:

”Umilință sau reeducare și reintegrare în penitenciarele din România? Aceasta este întrebarea la care trebuie sa răspundă Guvernul.

În zilelele acestea spațiul public este invadat de dezbateri, unele chiar pertinente, legate de condițiile din penitenciarele din România, aglomerarea lor, condițiile în care sunt cazați deținuții. Nu pot să rămân impasibil la această problemă, cunoscând multe situații la limita legii și chiar abuzuri petrecute în penitenciare. Condițiile sunt mizere și persoanelor condamnate nu le sunt respectate nici măcar drepturile la sănătate și demnitate.

Penitenciarele nu respectă considerentul pentru care au fost create

În primul rând trebuie să pornim de la scopul urmărit de legiuitor prin executarea unei pedepse privative de libertate, acesta fiind de reeducare și reintegrare a persoanelor condamnate. Date fiind condițiile din penitenciarele din România, rezultatul este chiar invers. Persoanele condamnate sunt cazate în condiții inumane, efectiv umilite, ori scopul nu ar trebui să fie acesta, ci reeducarea lor.

De asemenea, un subiect fierbinte îl reprezintă amnistia și grațierea inițiate de Ministerul Justiției. Am urmărit dezbaterile din spațiul public cu foarte mult interes. În mare parte pot să accept că este nevoie de o astfel de măsura, dacă privim condițiile inumane din spatele gratiilor, celule supraaglomerate și faptul că anual suntem sancționați cu sute de mii de euro de CEDO pentru aceste condiții, după ce deținuții câștigă procesele cu statul român. Dacă suntem realisiti și acceptăm că exista posibilitatea luării unei Decizii Pilot privind România, în ceea ce privește condițiile din penitenciare, lucrurile sunt și mai grave. Prin luarea unei astfel de măsuri, statul ar fi obligat la plata unei sanctiuni enorme, care până la urmă ar fi suportate tot de statul român,respectiv de cetățenii lui, contribuabili.

Riscăm cel puțin 80 de milioane de euro amendă

România nu ar fi prima țară membră a Consiliului Europei împotriva căreia s-ar putea pronunța o asemenea decizie pilot. Avem precedentul Italiei, unde CEDO a obligat statul italian să plătească opt euro pe zi, pentru fiecare zi de detenție, tuturor persoanelor condamnate, de la data la care au intrat în arest și inclusiv retroactiv. Asta înseamnă că statul italian plătește 78 de milioane de euro pe an. Pentru România, chiar dacă nu vor fi opt euro pe zi, calculând o penalizare mai mică cu 50%, deci 4 euro pe zi, din calculele pe care le-am făcut, raportat la numărul celor aflați în detenție, aproximativ, de 28.000, în funcție de pedepsele pe care le au de executat, estimările arată că totalul se ridică la aproximativ 80 de milioane de euro, bani pe care i-ar avea statul român de plătit.

Condamnarea la locul de muncă, o soluție pentru economie

Soluția este regândirea politicii penale în acest sens. Este nevoie de introducerea urgentă în legislația penală a unor noi instituții privind executarea pedepselor, un exemplu cât se poate de pertinent fiind condamnarea la locul de munca. Este inacceptabil să avem mii de oameni în detenție, oameni apți de muncă și firmele de producție să nu găsească personal. Penitenciarele reprezintă o sursă importantă de forță de muncă pe care nu o valorificăm destul, doar pentru simplul motiv că dorim cu orice preț să chinuim și să umilim oamenii ținându-i în condiții mizere.

Să luăm un exemplu cât se poate de concret: în penitenciarul Satu Mare, exista aproape 600 de condamnați. Dacă jumătate dintre aceștia ar fi încadrați în muncă, o bună parte din problemele angajatorilor din Satu Mare ar fi rezolvate, o bună parte dintre ele având nevoie de forță de muncă necalificată. Pentru patriotism local, firmele din oraș ar putea avea prioritate la angajarea acestei forțe de muncă ieftine. Desigur, că trebuie avute în vedere două aspecte, unul este interesul statului pentru o astfel de legislație și al doilea dorința și disponibilitatea persoanei condamnate de a munci. Din salariul obținut, jumătate ar putea să se întoarcă la stat, în învățământ, sănătate sau alte domenii care astfel și-ar suplimenta veniturile, iar jumătate condamnatului și familiei. Prin dirijarea a jumătate din salariu într-un cont la care deținutul să aibă acces după eliberare, s-ar reduce considerabil și rata de recidivă, pentru că astfel, deținutul ar avea o bază materială cu care să înceapă o nouă viață.

Mai mult, angajatorii ar putea să fie scutiți de la plata unor contribuții dacă recalifică profesional deținutul și îl mențin încadrat în muncă și după ce acesta este eliberat. Exemplele în acest sens pot continua, mergând până la folosirea persoanelor condamnate pentru a presta muncă pentru administrația locală, costurile cu aceștia fiind mult mai rentabile decât cele cu o firmă de întreținere spații verzi sau salubritate stradală.

Să construim autostrăzi cu deținuții

Dacă e să ne uităm la cele mai mari deficiențe pe care le avem la nivel național, cu toții știm că ducem o lipsa mare de infrastructură rutieră. Avem societăți de stat care ar putea angaja forța de muncă ieftină din rândul persoanelor condamnate pentru a realiza autostrăzi. Sunt mii de cazuri la nivel național, de persoane aflate în executarea pedepsei care cer să fie scoase la muncă însă nu se dă curs acestor solicitări din lipsă de oferte.

Evident că trebuie regândit și avantajul persoanelor condamnate, ar fi o soluție bună ca după 5 zile muncite aceștia să câștige două zile delibertate, ca fiind executate din pedeapsa. În prezent raportul este de 5 la 1. Cea mai bună reeducare a persoanelor private de libertate o putem face prin muncă.

De asemenea programele educative din penitenciare în momentul de față nu sunt eficiente și nu își ating scopul urmărit, de multe ori acestea fiind realizate doar formal. Avem o legislație învechită care nu corespunde realității. Nu înțeleg de ce nu putem să ne inspiram din legislația statelor moderne, cazul Italiei, unde există arestul la domiciliu cu condiția ca persoana condamnată să muncească.

Din păcate statul încă nu a reușit, la trei ani de la adoptarea noilor coduri penale, să achiziționeze acele brățări pe care ar trebui să le poarte persoanele aflate în arest la domiciliu sau control judiciar în faza de urmărire penală.

Pe de altă parte, referitor la grațieri și amnistie, sunt de acord că nu trebuie dată o astfel de Ordonanță de Urgență cu DEDICAȚIE pentru politicieni. În consecință este clar că în penitenciarele din România se întâmplă multe abuzuri iar acestea trebuie oprite. Persoanele condamnate nu trebuie excluse din societate, din contră trebuie să le sprijinim pentru a fi reeducate și reintegrate.

Așa cum este creștinesc, trebuie să urmărim îndreptarea păcătosului și nu moartea acestuia”