Congres la USR. Radu Panait: „România are nevoie de o clasă politică previzibilă, care își respectă angajamentele”
Aproximativ 800 de delegaţi din întreaga ţară, inclusiv din Satu Mare, au participat sâmbătă la Congresul USR. Liderul Cătălin Drulă le-a cerut colegilor un mandat pentru constituirea unui pol de dreapta, bazat pe zece obiective, în jurul cărora ar urma să fie alcătuit un viitor program de guvernare. Sătmăreanul Radu Panait a făcut apel pentru o clasă politică precizibilă, care să își respecte promisiunile făcute în campaniile electorale.
Sute de membri ai USR au participat sâmbătă la congresul partidului organizat la București. Cătălin Drulă a spus că în lunile următoare va avea discuţii cu partide, oameni politici, organizaţii civice, antreprenori şi oameni din mediul academic. Scopul este acela de a construi un pol liberal, baza pe zece obiective care vor sta la baza programului de guvernare propus de USR.
Prezent la congres, liderul sătmărean Radu Panait, a precizat că țara are nevoie de o clasă politică previzibilă, cu politicieni care își respectă promisiunile făcute electoratului.
„În acest sfârșit de săptămână, împreună cu filiala USR Satu Mare, am participat la Congresul Național USR. USR a făcut un pas important prin votul dat sâmbătă pentru a începe construcția unui pol de dreapta, un pol cu adevărat liberal care își respectă doctrina. Această construcție se realizează în jurul USR, bazându-se pe valorile și principiile USR.România are nevoie de o clasă politică previzibilă, care își respectă angajamentele făcute în campaniile electorale și programul de guvernare prezentat societății!”, a precizat Radu Panait.