Confiscări pe bandă rulantă în Vama Halmeu. Autoritățile sunt în alertă
În urma controalelor efectuate în Postul de Inspecție la Frontieră Halmeu, împreună cu Poliția de Frontieră și Biroul Vamal Halmeu, a fost supusă sechestrului/reținerii oficiale, cantitatea de 67 de kg de produse alimentare și 35 de kg de furaje pentru animale, în valoare totală de 2.110 lei.
Din produsele reținute au fost recoltate probe pentru examene de laborator. După confiscare, produsele respective au fost dirijate, pentru incinerare, către o unitate de ecarisare autorizată sanitar veterinar și pentru siguranța alimentelor.
Având în vedere situația epizootologică din ultima perioadă, cu privire la apariția focarului de Pestă Porcină Africană, în localitatea Bercu, aglomerările de animale și expozițiile de animale, din localitățile Botiz, Turulung, Halmeu, rămân închise.
În localitățile cuprinse în zona de supraveghere, având o rază de 10 km, este interzisă scoaterea animalelor din exploatațiile non profesionale, precum și orice fel de mișcare a suinelor în localitate sau între localități.
”Suinele domestice din exploatațiile non profesionale trebuie ținute obligatoriu numai în spații închise, iar acestea nu vor fi hrănite cu resturi alimentare provenite din mâncarea gătită în familie. Se va evita contactul suinelor domestice cu porcii mistreți. Scroafele/vierii nu vor fi scoase/scoși din exploatație în scopul montei cu alte suine provenite din alte exploatații. Atenționăm, și pe această cale, toți crescătorii de suine, atât cei din exploatațiile profesionale, cât și cei din exploatațiile non profesionale, că orice suspiciune de boală sau îmbolnăvire la porcine, va fi anunțată imediat medicului veterinar concesionar, medicului veterinar oficial, precum și DSVSA Satu – Mare”, se arată într-un comunicat de presă remis de către direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare.
„Pesta porcină se transmite prin contactul direct dintre porcii domestici şi/sau sălbatici, bolnavi şi cei sănătoşi. Virusul se răspândeşte şi prin contactul cu secreţiile (lacrimi, salivă) şi excreţiile (fecalele animalelor infectate) animalelor.
View CommentPorcii sănătoşi se infectează prin contactul cu obiecte, hrană, îmbrăcăminte, mijloace de transport, adăposturi contaminate.
Virusul poate fi purtat de la porcii bolnavi către cei sănătoşi în cadrul mişcărilor necontrolate sau ilegale ale animalelor (transport, vânzare, târguri) şi de către oameni, păsări, insecte.”
Deci, ce legatura are untul, cascavalul, crochetele din piept de pui sau aripioarele de pui cu pesta porcina? Nu din cauza pestei porcine se confisca produsele alimentare. Motivul e cu totul altul… De ce sa cumperi un unt cu 2-3 lei din Ucraina, cand il poti cumpara la noi cu 6-8 sau chiar 10 lei (daca e din UE – de ex. IRISH BUTTER pe care-l gasim la LIDL), sau sa iei un cascaval din Ucraina cu 9-10 lei, cand la noi il poti lua cu minimum 20 de lei? Oare ucrainienii prepara untul si cascavalul din carne de porc? 😛