Conducerea de la Urgențe susține că și-a făcut treaba în cazul pacientului german
Dr. Adriana Moldovan, în calitate de medic șef al Unității de Primire Urgențe-SMURD, a reacționat la cazul pacientului N.A.O., cetățean german, prezentat în UPU în data de 25. 08. 2017. Reamintim că u...
Dr. Adriana Moldovan, în calitate de medic șef al Unității de Primire Urgențe-SMURD, a reacționat la cazul pacientului N.A.O., cetățean german, prezentat în UPU în data de 25. 08. 2017.
Reamintim că un cetățean german ar fi amenințat medicii de la Spitalul Județean Satu Mare după ce a acuzat lipsa de implicare a cadrelor medicale. Acesta s-a externat sâmbătă, la ora 12.30, pe propria răspundere.
Redăm în continuare varianta conducerii Unității de Primire Urgențe Satu Mare:
”În data de 25.08.2017, la orele 23:14, a fost adus în UPU SJUSM de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, tip B2, pacientul N.A.O. în vârstă de 55 ani, domiciliat în Germania. Pacientul a fost trimis în unitatea noastră de la Camera de gardă a Spitalului Municipal Carei, prezentând plâgi tăiate cu flexul la nivelul degetelor II, III, IV mâna stângă.
La nivelul UPU pacientul a fost preluat imediat spre a fi consultat (la ora 23:15). A fost evaluată plaga, s-a efectuat toaletarea și pansamentul acesteia, s-a administrat o perfuzie cu antialgice, și protectoare gastrice și s-a trimis pacientul la radiologie în vederea efectuării unei radiografii a mâinii pentru a putea fi evaluată gravitatea traumatismului mainii.
După primirea rezultatului examenului radiologic la orele 23:57, s-a solicitat consultul medicului specialist de gardă pe linia de chirurgie generală, la recomandarea căruia se face internarea pacientului pe secția de chirurgie plastică la orele 00:35 cu diagnosticul: Plagă tăiată cu flexul degetele II, III, IV mâna stg cu fractura cominutivă a falangei distale și mijlocii a degetului II”.
Citește și
Actualitate
Viceprimar din județul Satu Mare amenințat cu toporul. Ce se întâmplă dacă tai ”ajutorul social”
Actualitate
FOTO. Mașini second-hand vândute prin anunțuri online. Anchete de amploare în Satu Mare
Actualitate
Cristine Training Satu Mare deschide înscrierile pentru cursuri în domeniul medical: infirmieri, brancardieri, îngrijitori
Actualitate
Reuniune de familie transformată în coșmar la Satu Mare. Fratele și-a bătut sora, copiii au intrat în șoc
Actualitate
FOTO. Satu Mare nu uită! Moment emoționant în memoria victimelor inundațiilor devastatoare din 1970
Actualitate
FOTO. Premieră în acestă dimineață la Aeroportul Satu Mare. Zbor special din Statele Unite
Actualitate
OAȘ. Tată a 3 copii, a urcat pe un ATV și s-a răsturnat în șanț. Cât vin a băut înainte de a se urca la volan
Actualitate
Salariile din primăriile sătmărene, puse pe hartă. Unde sunt cele mai mari cheltuieli cu bugetarii locali
Actualitate
Descinderi în județul Satu Mare. Suspiciuni de ”combinații” cu mașini second-hand
Actualitate
START VOT! Sătmărenii pot decide ce investiții își doresc în orașul lor
Actualitate
Accident frontal provocat de un sătmărean cu alcoolemie uriașă și permis suspendat. A plecat cu mașina „până la magazin, după țigări”
Actualitate