Condamnat la 3 ani, eliberat după 9 luni. Fost director APIA, pus în libertate
Fostul director al Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) Satu Mare, Viorel Pintea, a fost eliberat din Penitenciarul Satu Mare după ce a ispășit nouă luni din condamnarea de trei ani de închisoare cu executare. Din câte se pare, judecătorii au ținut cont și de perioada pe care Pintea a petrecut-o în arestul preventiv.
”(…)Admite cererea de liberare condiţionată formulată de condamnatul PINTEA VIOREL, aflat în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, aplicată prin sentinţa penală nr. 82/2016 de către Tribunalul Satu Mare. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului de sub puterea mandatului executare al pedepsei nr. 118/2016/2017 emis de Tribunalul Satu Mare, atrăgându-i atenţia asupra consecinţelor nerespectării dispoziţiilor art. 61 vechiul Cod penal (…)”, este decizia judecătorilor sătmăreni.
În iunie 2016, fostul director al APIA Satu Mare a fost condamnat de Tribunalul Satu Mare la trei ani de închisoare pentru luare de mită, după ce a fost prins în flagrant în timp ce lua 3.000 de euro mită de la un fermier.
Viorel Pintea a fost pus sub acuzare şi apoi reţinut în 2013. Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fostul şef al APIA a fost prins în flagrant de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea taman când lua mită 3.000 de euro pentru a nu dispune controale la culturile de viţă-de-vie ale unui fermier care primise fonduri europene.
Anchetatorii susţin că Pintea nu este la prima ispravă de acest fel. În lunile martie şi mai 2012, Viorel Pintea, în calitate de director la APIA Satu Mare, a cerut de la un fermier, denunţător în cauză, 2.500 de euro respectiv 5.000 euro, „pentru a nu dispune controale în legătură cu activităţile agricole desfăşurate de acesta, respectiv la culturile de viţă-de-vie pe care fermierul le deţinea în judeţul Satu Mare şi pentru care a accesat fonduri europene substan-ţiale“. Din sumelor cerute, Viorel Pintea ar fi primit de la fermier 2.500 de euro şi 3.000 de lei.
În 22 noiembrie, Viorel Pintea i-ar fi cerut fermierului alţi 3.000 de euro, „pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, constând în nedispunerea unor controale la acti-vităţile agricole ale denunţătorului, al căror rezultat risca să atragă o răspundere administrativă“, după cum a precizat DNA.
Daca a primit vreo suta de mii in total,a meritat sa stea 9 luni la bulau !Poate acolo a invatat sa joace table,sa croseteze,sa picteze,sa scrie poezii etc. !!Relax total !
View Comment