Concurs între bețivi pe șoselele județului Satu Mare. Doi au ajuns în arestul Poliției
Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare informează că la data de 13 octombrie a.c., în jurul orei 10.30, polițiștii din cadrul Secțieiu Poliție Rurală Tășnad, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Dobra, au depistat în traficul rutier, un autoturism, condus de către un bărbat de 32 de ani, din aceeași localitate.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat. Față de bărbat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.
La aceeași dată, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Carei, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Județean 108C între localitățile Urziceni și Urziceni Pădure, au depistat în traficul rutier, un autoturism, condus de către un bărbat de 44 de ani, din localitatea Urziceni.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Față de bărbat, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.
De asemenea, la data de 12 octombrie a.c., în jurul orei 22.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiul Satu Mare, au depistat pe podul Decebal în traficul rutier, un autoturism, condus de către un bărbat de 44 de ani, din localitatea Păulești. Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate de către polițiști.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ