COMUNA din județ unde Codul Rutier e o GLUMĂ! Ce au mai făcut locuitorii zonei?!
În Călinești Oaș se întâmplă, cu cea mai mare frecvență, cele mai multe nereguli la regimul circulației. Femei prinse fără permis de zeci de ori la volan, mașini distruse sau, mai nou, încredințarea mașinii uunor minori.
Concret, un minor de 16 ani a fost depistat, la data de 30.09.2016, conducând un autoturism în localitatea Călinești Oaș. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul i-a fost încredințat de un bărbat de 25 ani.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi încredinţarea cu ştiinţă a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştia că nu deţine permis de conducere.
Reamintim că poliţiştii rutieri negreşteni au depistat-o de mai multe ori pe M. Ana, de 57 ani, din Călineşti Oaş, în timp ce conducea, pe raza localităţii Călineşti Oaş, un tractor fără ca acesta să fie înregistrat sau înmatriculat. Mai mult, s-a stabilit că aceasta nu posedă permis de conducere de nicio categorie.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, precum şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumul public a unui autovehicul neînregistrat sau înmatriculat. În formă continuată…