Comuna din județ care și-a făcut propria stație de pompieri. A luat și o autospeciale!
Printr-un efort comun, comunele Odoreu, Halmeu, Viile Satu Mare și Păulești au obținut circa un milion de euro pentru cumpărarea a patru autospeciale de pompieri, respectiv achiziționarea de alte dotări necesare funcționării eficiente a serviciilor voluntare pentru situații de urgență de pe raza comunelor partenere. Astfel, fiecare comună va primi câte o autospecială, care vor fi livrate în cursul zilei de luni, 14 ianuarie!
Concret, comuna Odoreu, în parteneriat cu Asociaţia Pompierilor Voluntari din Tyukod (Ungaria), respectiv cu comunele Halmeu, Viile Satu Mare și Păulești, derulează proiectul ROHU80 JOINTRESCUE „CENTRU TRANSFRONTALIER INTEGRAT PENTRU MONITORIZAREA, PREVENIREA RISCURILOR ȘI MANAGEMENTUL DEZASTRELOR“, finanţat în cadrul Programului de cooperare transfrontalieră INTERREG V-A România-Ungaria, având un buget total de 1.040.800 EUR. Din care contribuţia Uniunii Europene (FEDR) 884.680 EUR.
Obiectivul principal al proiectului constă în realizarea unor investiții transfrontaliere în vederea gestionării riscurilor specifice, asigurarea evitării dezastrelor și dezvoltarea sistemelor de gestionare a dezastrelor. Se urmărește achiziţia de echipamente, constând în achiziția unei autospeciale de pompieri pentru fiecare partener în parte, respectiv achiziția unor sisteme de alarmare și protecție civilă.
Prin dotarea echipelor de voluntari cu echipamente performante, proiectul va facilita gestionarea riscurilor transfrontaliere, precum și îmbunătățirea infrastructurii, echipamentelor și potențialului uman care deservesc echipele de intervenții de urgență din județele Satu Mare și Szabolcs-Szatmár-Bereg.