Comedie în județ! O gașcă a mers la furat, iar șoferul nu avea permis. ”Curg” dosarele penale
Patru indivizi din județul Sălaj au venit la furat în județul Satu Mare. Dacă trei dintre ei s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat, al patrulea s-a ales cu dosar penal și pentru că a condus mașina fără permis.
Concret, la data de 13 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești au identificat persoanele care, la data de 10 ianuarie a.c., ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil situat în localitatea Urziceni, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.
În urma desfășurării activităților informativ-operative au fost identificate patru persoane, cu vârste cuprinse între 14 și 39 de ani, toate din județul Sălaj.
Totodată, în urma vizionării imaginilor de supraveghere stradală, polițiștii au constatat faptul că, la volanul autoturismului cu care cele patru persoane s-ar fi deplasat, s-ar fi aflat bărbatul de 39 de ani, care nu figurează în bazele de date ca fiind posesor de permis de conducere.
În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, respectiv conducerea unui vehicul fără permis de conducere.