COLIZIUNE între un TIR și un autoturism pe Drumul Careiului. Circulația a fost îngreunată
Un nou accident pe Drumul Careiului, în municipiul Satu Mare. Mai exact, în intersecția dintre Drumul Careiului și coborârea de pe Podul Golescu. Totul s-a întâmplat AZI, 9.11.2016.
Din câte se pare, șoferul unui autotren înmatriculat în județul Bihor, aflat pe Drumul Careiului, nu a putut evita impactul cu un autoturism Opel Corsa, care ar fi schimbat direcția de mers de pe strada Prahovei pe Drumul Careiului.
Autoturismul Opel Corsa a fost acroșat în partea stângă-spate. Din fericire, nicio persoană nu a suferit răni fizice. Traficul a fost îngreunat mai mult timp până când cei doi șoferi au stabilit cine a fost vinovatul.
Inspectoratul Județean de Poliția nu a fost anunțat, semn că cele două părți au ajuns la o înțelegere amiabilă.