Codul rutier, făcut praf de mai mulți șoferi pe șoselele din județul Satu Mare într-o singură zi
Tânăr, cercetat de polițiști pentru comiterea a trei infracțiuni rutiere. Concret, la data de 30 mai a.c., în jurul orei 10.50, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Negrești Oaș, au oprit în traficul rutier, un tânăr de 24 de ani, din localitatea Botiz, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism, pe raza localității Racșa. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, conducătorul autoturismului nu ar poseda permis de conducere pentru nicio categorie. Totodată, tânărul, ar fi aplicat numere de înmatriculare false pe autoturism. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere; conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
Totodată, la data de 30 mai a.c., în jurul orei 20.25, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de control a traficului rutier în localitatea Stâna, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Beltiug, au oprit pentru control un autoturism, la volanul căruia s-ar fi aflat un bărbat, de 47 de ani, din localitatea Socond. În urma verificărilor efectuate polițiștii au constatat faptul că bărbatul ar poseda permis de conducere pentru nicio categorie. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Și ca meniul să fie complet, tot în data de 30 mai a.c., în jurul orei 17.10, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de supraveghere și control a traficului rutier pe strada Ostrovului din mun. Satu Mare, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Satu Mare au depistat un bărbat, de 43 de ani, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
La aceeași dată, în jurul orei 16.58, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tășnad, au depistat pe raza localității Sărăuad, un bărbat, de 40 de ani, din localitatea Tășnad, care s-ar fi aflat la volanul unui autoturism. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, la data de 30 mai a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Satu Mare cu spirjinul polițiștilor din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tășnad, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis de Judecătoria Carei, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din localitatea Hodod. Bărbatul este condamnat la 2 ani și 6 luni de închisoare, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul circulației. Acesta a fost depus în Penitenciarul Satu Mare.