Codul roșu de caniculă rămâne în vigoare. Urmează Cod galben de furtuni și vijelii
Administrația Națională de Meteorologie a menținut avertizarea Cod roșu de caniculă valabilă pentru județul Satu Mare. Iar meteorologii au emis și o atenționare Cod galben de furtuni și vijelii.
ANM a mențiunut avertizarea de Cod roșu pentru județul Satu Mare și alte județe din vestul țării.
„Vineri (1 iulie), în zonele joase din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge și depăși recordurile absolute ale perioadei. Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38…39 de grade în județele Arad, Bihor și Satu Mare, iar în Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud vor fi 36…37 de grade. Pe parcursul nopților temperaturile se vor menține ridicate și doar în orele dimineților se vor înregistra valori în general de 20…24 de grade”, spun cei de la ANM.
În schimb, meteorologii au emis și un Cod galben de furtuni și vijelii.
„În intervalul 1 iulie, ora 12 – 1 iulie, ora 21, în nord-vestul, centrul și local în sudul țării, precum și în zonele de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin intensificări ale vântului și vijelii (cu viteze de peste 55…75 km/h), descărcări electrice, averse torențiale și izolat grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20…30 l/mpȚ, avertizează meteorologii.