Codru, cea mai SĂRACĂ zonă din județ! Autoritățile își BAT joc de ZECI de mii de oameni

Zona de sud a județului Satu Mare, cunoscută ca și zona Codrului, este de departe cea mai slab dezvoltată. În ultimii 26 de ani aproape nicio persoană care s-a perindat pe la conducerea Consiliului Județean nu a manifestat vreun interes pentru sprijinirea acestei zone.

În această parte a județului avem cele mai proaste drumuri, dezvoltarea economică este inexistentă. De fapt, putem vorbi despre o involuție. Populația este îmbătrânită, iar tinerii fug de aici. O spun clar statisticile oficiale!

Guvernul României a dat publicității o serie de date pe cât de interesante pe atât de alarmante. Este vorba despre date comparative – 1992 – 2012 – cu privire la populația localităților din județul Satu Mare. Din câte se pare, cele mai mari scăderi se înregistrează în Codru. Cea mai mare depopulare este în Cehal, acolo unde populația a scăzut cu 42%, urmat de Homoroade, cu -32,6%, respectiv Pomi, cu -31,8%.

Codrenii au protestat inclusiv în fața Prefecturii Satu Mare

Codrenii au protestat inclusiv în fața Prefecturii Satu Mare

După ce această zonă folclorică extrem de spectaculoasă și reprezentativă pentru județul Satu Mare a fost adusă la stadiul de ”lumea a treia”, mai există o singură soluție. O spune chiar deputatul de Codru, Octavian Petric. Este vorba despre declararea zonei ca fiind una defavorizată, după modelul județului Maramureș. Concret, județul Maramureș a înregistrat o dezvoltare accelerată după această măsură.

Octavian Petric a opinat că declararea zonei Codrului drept zonă defavorizată ar însemna automat o serie de măsuri fiscale menite să oprească declinul. Mai exact, terenul agricol din zona Codrului este de categoria a IV-a, adică foarte slab, motiv pentru care propune un proiect asemănător celui prin care s-a dezvoltat Maramureşul, şi anume scutirea de taxe şi impozite, respectiv acordarea de facilităţi fiscale, astfel încât oamenii de afaceri să fie interesați să investească în zonă.

octavian-petric

Octavian Petric a spus că un prim pas l-ar putea reprezenta realizarea unui proiect pilot pe trei comune prin care să fie acordate sume între 5.000 – 10.000 de euro pentru înființarea de solarii, iar producția să fie preluată și vândută în supermarketuri.

Ideea a fost lansată de câteva luni, dar se pare că autoritățile județene manifestă aceiași delăsare. Cât despre Guvernul României, se pare că a fost preocupat de alte aspecte decât de susținerea unui astfel de proiect.

Inregistrare-domenii-728x90

1 Comment on "Codru, cea mai SĂRACĂ zonă din județ! Autoritățile își BAT joc de ZECI de mii de oameni"

  1. Claude Bolden | octombrie 30, 2016 at 11:50 |

    In fiecare an vine cate un individ care promite ca se va face ceva si cu drumul judetean care ajunge la Medisa dar pana acum a fost doar abureala.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.


*