Cod portocaliu la Satu Mare. Locuitorii, avertizați prin RO-ALERT
ANM a emis o avertizare Cod portocaliu de furtună pentru județul Satu Mare. Urmează o perioadă cu vânt puternic, descărcări electrice și averse. Avertizarea a intrat în vigoare la ora 17:30 și va expira la ora 19:30.
UPDATE: Mai multe localități din Satu Mare au primit avertizări de Cod roșu
Meteorologii spun că ne vom confrunta local cu vânt puternic cu rafale de peste 70…80 km/h, vijelie, grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, averse torențiale ce vor depăși 25-30 l/mp.
Avertizarea intră în vigoare la ora 17:30 și va expira la ora 19:30.
Sătmărenii au primit avertizări și prin sistemul RO-ALERT.
„Avertizare meteo – VANT PUTERNIC 70 – 80 km/h, VIJELIE, descarcari electrice, grindina de dimensiuni medii,
averse torentiale care vor cumula local 25-30 I/mp. Perioada de manifestare 25.07.2023 interval 17:30 -19:30. Evitati
deplasarile, luati masuri de adapostire si autoprotectie! Weather alert – POWERFUL WIND 70 – 80 km/h,STORM, electric discharges, medium dimension hail, heavy rain that will accumulate locally 25-30 I/sqm. Period of manifestation 25.07.2023 interval 17:30-19:30. Avoid any travels, take shelter and self-protection measures!”, se arată în mesajul transmis de meteorologi.
Județele Sălaj și Cluj se află și ele sub Cod portocaliu de vreme rea, în timp ce pentru mai multe localități din Bihor a fost emis Cod roșu de furtună.
Localitățile din Maramureș pentru care s-a emis Cod portocaliu au raportat deja probleme. Pe DN19 Satu Mare – Baia Mare, din cauza furtunii, mai mulți copaci au căzut pe drum.