Cod portocaliu pentru mai multe localități din Satu Mare. Vin furtunile și vijeliile
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare care vizează fenomene imediate, valabilă pentru mai multe localități din județ. ANM se așteaptă la ploi torențiale, frecvente descărcări electrice, dar și posibile căderi de grindină.
UPDATE 18:49 Un nou Cod portocaliu pentu localități din Satu Mare
ANM emis o nouă avertizare Cod protocaliu de fenomene imediate și pentru localitățile Bixad, Turț, Livada, Medieșu Aurit, Lazuri, Halmeu, Odoreu, Călinești-Oaș, Orașu Nou, Turulung, Bătarci, Tarna Mare, Micula, Dorolț, Botiz, Târșolț, Gherța Mică, Cămărzana, Porumbești, Agriș;
Avertizarea va expira la ora 19:30, mai spun cei de la ANM
ANM a emis o avertizare Cod protocaliu de fenomene imediate care vizează mai multe localități din Satu Mare, inclusiv municipiul reședință de județ. Avertizarea va expira la ora 18:30.
Sub atenționare se află localitățile Satu Mare, Livada, Medieșu Aurit, Ardud, Lazuri, Odoreu, Vetiș, Moftin, Păulești, Culciu, Micula, Dorolț, Botiz, Viile Satu Mare, Doba, Terebești și Agriș.
Meteorologii se așteaptă la averse torenţiale care vor cumula izolat 35 l/mp, grindină de dimensiuni mici și posibil medii, vijelie, frecvente descărcări electrice.
Tot în această după-masă, ANM a emis și două avertizări Cod roșu pentru localități din Timiș și Arad.
Până mâine la ora 15 se menține avertizarea generală de Cod galben pentru județul Satu Mare. Și hidrologii au emis avertizări de inundații pentru mai multe cursuri de apă din județ.