Cod portocaliu de viituri în județul Satu Mare. Cod galben și pe Someș
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis mai multe avertizări valabile pentru cursuri de apă din județul Satu Mare.
Astfel, în intervalul 06.02.2021 ora 11:00 – 08.02.2021 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Tur – bazin amonte Ac. Cӑlineşti şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Cӑlineşti (judeţele: Maramureş şi Satu Mare), Someş – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare) și Crasna (judeţele: Sӑlaj şi Satu Mare), va fi valabil un Cod galben de inundații.
În intervalul 07.02.2021 ora 12:00 – 08.02.2021 ora 12:00 pe râul Someş pe sectorul aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare) va fi valabil tot un Cod galben de inundații.
În intervalul 06.02.2021 ora 11:00 – 08.02.2021 ora 12:00 pe râul Tur – sector aval Ac. Cӑlineşti (sector ȋndiguit – judeţul Satu Mare) este valabilă o avertizare de Cod portocaliu.
În intervalul 06.02.2021 ora 11:00 – 07.02.2021 ora 14:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza (judeţele: Maramureş şi Satu Mare) este valabil tot un Cod portocaliu.