Cod portocaliu de ninsori. Prefectura Satu Mare, în alertă
Având în vedere atenționările meteorologice de cod portocaliu (vânt tare, ninsori viscolite, strat consistent de zăpadă în zonele montane) și cod galben (vânt intens, disconfort termic; precipitații mixte în nord, nord-vest și centru) duminică, 29.10.2017 la ora 10.00 s-a întrunit Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare pentru a stabili măsurile specifice care trebuiesc luate în acest gen de situații.
În cadrul întâlnirii a fost prezentat și programul comun de măsuri pentru menținerea viabilității drumurilor județene și a numărului și stării echipajelor ce pot interveni în caz de necesitate.
Totodată s-a solicitat Direcției de Sănătate Publică Satu Mare punerea la dispoziție a situaţiei/evidenţei pacienţilor care necesită tratament de specialitate (dializă, diabetici, femei gravide, etc), pe fiecare U.A.T. în parte şi stabilirea de măsuri care să asigure prevenirea situaţiilor de risc pentru sanătatea acestora.