Cod galben de vânt puternic pentru județul Satu Mare. Când intră în vigoare avertizarea meteo
ANM a emis în urmă cu puțin timp o avertizare Cod galben de vânt puternic pentru mai multe județe din țară.
ANM a emis o avertizare Cod galben de vânt puternic, valabilă pentru intervalul 04 februarie, ora 06:00 – 04 februarie, ora 21:00. Sub atenționare se află inclusiv județul Satu Mare.
„În intervalul menționat, vântul va avea intensificări temporare în nord-vestul și centrul țării cu viteze de 55…60 km/h, iar pe arii restrânse 70…80 km/h. În zona montană vântul va avea intensificări, cu viteze de 70…90 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m, îndeosebi în Carpații Orientali, rafalele vor depăși 90…120 km/h, spulberând zăpada și determinând diminuarea vizibilității”, spun meteorologii.
Intensificări ale vântului, cu viteze în general de 40…50 km/h se vor semnala local și în restul teritoriului, avertizeaz[ cei de la ANM.