Cod galben de ploi și furtuni la Satu Mare. Când expiră avertizarea meteo
Administrația Națională de Meteorologie a emis duminică dimineața o avertizare Cod galben de instabilitate atmoferică accentuată pentru județul Satu Mare. Atenționarea este valabilă începând cu ora 10 și va expira luni dimineața, spun meteorologii.
ANM a emis pentru intervalul 06 august, ora 10 – 07 august, ora 06 un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată valabil și pentru județul Satu Mare.
„În intervalul menționat, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp”, precizeaz cei de la ANM.
Astfel de manifestări vor fi în prima parte a zilei pe arii restrânse și în restul teritoriului, mai precizează cei de la ANM.
Astăzi, la Satu Mare sunt așteptate maxime de 22 de grade Celsius și minime de 14 grade Celsius în noaptea de duminică spre luni. Tot răcoare va fi și la începutul săptămânii care urmează, cu maxime de 22 de grade Celsius în cursul zilei de luni, când în continuare sunt așteptate precipitații și minime de 12 grade, în noaptea de luni spre marți.