Cod galben de furtună la Satu Mare. Meteorologii se așteaptă la ploi torențiale
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben pentru județul Satu Mare, valabil în intervalul 01 septembrie, ora 10:00 – 02 septembrie, ora 21:00. Meteorologii atenționează că ne vom confrunta cu instabilitate atmosferică temporar accentuată.
Satu Mare a intrat în această dimineață sub incidența unui Cod galben de instabilitate atmosferică.
„În intervalul menționat, vor fi perioade cu averse ce vor avea și caracter torențial în vestul, centrul, nordul, sud-vestul țării și la munte. Cantitățile de apă vor depăși 25…40 l/mp și pe alocuri vor fi descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină”, precizează cei de la ANM.
În cursul zilei de astăzi, maximele nu vor depăși 24 de grade Celsius, iar pe timpul nopții, la Satu Mare, sunt așteptate minime de 14 grade Celsius. Mâine, vremea se va răci, iar maximele nu vor depăși 17 grade Celsius, spun meteorologii.