Client făcut KO de agentul de securitate la Score Pub. Agresorul, oprit de alți agenți de pază
Conform informațiilor PresaSM, clientul agresat de agentul de pază le-a spus polițiștilor că în urmă cu câteva luni se afla în incinta Score Pub din centrul municipiului Satu Mare unde a consumat mai multe beri, iar la un moment dat, în timp ce stătea în fața localului, a avut o discuţie contradictorie cu un bărbat, intervenind agentul de securitate. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare l-au trimis în judecată pe fostul agent de securitate în această săptămână.
În continuare, clientul i-a reproșat agentului de securitate comportamentul necorespunzător pe care l-a avut față de el, iar după această discuție s-a reîntors la masa situată pe terasa localului, unde a consumat o bere, fără să mai aibă alte discuții în contradictoriu cu agentul de securitate. Ulterior, omul de ordine s-a apropiat de masa unde stătea și l-a lovit în repetate rânduri cu pumnii în zona feței până când acesta a căzut la podea.
Potrivit certificatului medico-legal rezultă că acesta prezintă leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, leziunile traumatice necesitând un număr de 14-16 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.
Un martor al agresiune i-a reproșat agentului de securitate modul în care a acționat, dar în loc să-și ceară scuze, i-a spus acestuia ”poate vrei să te lovesc și pe tine”, moment în care speriindu-se de cele întâmplate a fugit de pe terasa localului.
Agentul de pază le-a spus oamenilor legii că i-a cerut bărbatului să lase în pace două tinere. Ulterior, a auzit de la masa clientului expresia ”nu-l tăia”, moment în care acesta s-a deplasat la masă să vadă care este problema, dar clientul a pus mână pe o sticlă de bere, crezând că acesta intenționează să-l agreseze fizic, l-a lovit cu palma în zona feței, acesta din urmă în urma loviturii căzând la podea.
Agentul de pază a precizat că regretă cele întâmplate, iar după eveniment a căutat-o pe persoana vătămată când se afla la Spitalul Județean Satu Mare şi-a cerut scuze faţă de acesta, iar ulterior a încercat să ajungă la o înţelegere.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ