Cinci dintr-un foc. Toți s-au ales cu dosare penale
Cinci șoferi s-au ales cu dosare penale după ce au condus mașini pe drumurile publice fără a deține permis. În plus, unul dintre șoferi a consumat și alcool, iar un altul deținea permis fals.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au depistat în trafic pe raza localităților Ciuperceni, Porumbești, Micula, Ardud și Păulean, 5 conducători auto care au săvârșit infracțiuni la regimul rutier.
Nici unul dintre cei cinci conducători auto identificați nu aveau dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, totodată, în cazul persoanei depistate în Ardud, polițiștii au stabilit faptul că se afla și sub influența băuturilor alcoolice iar persoana identificată pe raza localității Ciuperceni a prezentat un permis de conducere fals, cu ocazia controlului.
În toate s-au întocmit dosare penale pentru efectuarea cercetărilor cu privire la faptele constatate.
Sursa: IPJ Satu Mare