Cetățean MAGHIAR lăsat fără mașină. S-a ales și cu o amendă RECORD
În Punctul de Trecere al Frontierei Halmeu s-a prezentat pentru a intra în ţară Myhaly H., cetățean maghiar, în vârstă de 23 ani, conducând un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Ungaria.
La controlul efectuat asupra mașinii, polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au descoperit, în butelia de gaz a mașinii, 340 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare de 7.000 lei, iar autoturismul a fost ridicat în vederea confiscării de către organele vamale deoarece avea confecționat loc special amenajat pentru transportul țigărilor. Totodată, țigările în valoare de 1.500 lei au fost ridicate în vederea confiscării.
De asemenea, în data de 28 decembrie a.c., la Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu s-a prezentat, pe sensul de intrare în țară, Ştefan E., în vârstă de 39 ani, din județul Satu Mare. Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Satu Mare.
Existând suspiciuni că aceasta transportă ţigări de provenienţă ucrineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra mașinii.
Astfel, a fost descoperită ascunsă și nedeclarată în vederea sustragerii de la controlul vamal, în aripile și în bancheta mașinii, cantitatea de 664 pachete de ţigări, de proveniență ucraineană.
Ţigările în valoare de 3.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar șoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.
Totodată, autoturismul Volkswagen Passat, în valoare de 5.000 lei a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea un spaţiu special amenajat pentru transportul ţigărilor.