Centura Sătmarului, finalizată. Se inaugurează luna viitoare
Centura Sătmarului este finalizată, a declarat în această dimineață deputatul Adrian Cozma. Inaugurarea oficială mai are de așteptat, a mai precizat parlamentarul, care a subliniat că de luna viitoare șoferii vor putea circula pe toată lungimea variantei de ocolire, în mod oficial.
Deputatul Adrian Cozma a precizat în această dimineață că centura de ocolire a municipiului Satu Mare este finalizată în intregime.
Potrivit parlamentarului, inaugurarea oficială ar urma să aibă loc la începutul lunii iunile, între 7 și 9 iulie, când la Satu Mare este așteptat și ministrul Transporturilor.
Precizarea vine în contextul în care primul tronson al variantei de ocolire, care include și podul peste Someș, a fost inaugurat la finalul lunii octombrie, iar atunci, autoritățile prezente, au avansat începutul lui 2022 ca punct de referință pentru finalizarea întregii lucrări.
Dați drumul odată fără atâta tam-tam. Ce se așteaptă? Sa vin politrucii sa taie panglicile la un proiect intarzaiat cu cel puțin 2 ani? Adică mai intarzaie cel puțin 2-3 săptămâni pana binevoiește și ministrul transporturilor sa vina la poza cu tăiat panglica. Ce face CNAIR-ul? De ce tot vedem acești politicieni ca anunță ei când e gata un amarat de drum? Banii nu vin de la PNL/PSD/UDMR etc ci de la taxele și impozitele plătite de toți.
View CommentȘi tu ce naiba ai făcut Adișor? Ce ai făcut pentru Centura? Nimic.
Ești un (…), care trebuie sa fie prezent la fiecare inaugurare?
Ai fost și la podul între MM și SM, după masă, că sa faci o inaugurare privată, pentru că nu ai fost invitat. Pentru că nu ai făcut nimic.
View CommentSanturile sunt colmatate cu vegetatie, scurgerea apei pluviale de pe podul Somesului nu duce nicaieri, toate grinzile podurilor sunt ruginite. Ar mai fi multe de facut.
View Comment