Centrul Sătmarului intră în reabilitare. Ce materiale inedite vor fi folosite
Primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, și administratorul public Maskulik Csaba au declarat astăzi că centrul municipiului va intra în reabilitare. Cel mai important obiectiv este Pasajul Coreniul Coposu, respectiv zona cunoscută sub numele de ”Groapa lui Gyuszi”.
”Va fi înlocuit așa-zisul lemne Tekk cu care este acoperită groapa de evenimente în momentul de față. Este vorba despre un material compozit între plastic și lemn. 65% lemn și 35% plastic. Deja suntem în discuții avansate cu producătorul și ne apucăm, așa cum v-am spus, în primăvara acestui an să reabilităm nu doar groapa, ci și pista de bicicliști, respectiv pavajul uzat va fi schimbat pe aleea pietonală Corneliu Coposu”, a spus Kereskenyi Gabor.
Misterul deteriorării accentuate al ansamblului pietonal Pasajul Corneliu Coposu, cunoscut ca și ”Groapa lui Gyusi”, a rămas neelucidat până acum. Cel care a spus lucrurilor pe nume a fost subprefectul Altfatter Tamas, care a precizat, cu detalii cât se poate de elocvente, de ce s-a ajuns în această situație.
”Ca în cazul oricărei investiții, o lucrare este nouă timp de 1-2 ani după care trebuie întreținută. M-am interesat puțin și am înțeles că lemnul folosit la groapa din centru este un lemn special care trebuia spălat și dat cu un lac special, la fiecare doi ani. Ceea ce nu s-a întâmplat”, a spus Altfatter Tamas.
Investiția – în valoare de circa șapte milioane de lei – nu este atât de simplu de reabilitat, susțin surse din cadrul Primăriei Satu Mare. Și asta pentru că proiectul ”Gropii” aparține unui arhitect care a câștigat un concurs național de soluții. Deci, fără acordul specialistului nu se poate modifica nimic.
Din câte se pare, Primăria Satu Mare, prin Administrația Domeniului Public, nu a avut nicio problemă în a înlocui lemnele rupte sau dispărute cu …bucăți de tablă!