Cele mai bune funcții ale Huawei P20 și P20 Pro
Huawei P20 și P20 Pro au realizat ceea ce părea imposibil, luând tronul smartphone-urilor Galaxy de la Samsung și depășind și Apple și Google în acest proces. Seria P a companiei Huawei este cunoscută pentru design-ul excelent, tehnologia de vârf și probabil cea mai bună cameră din piață.
Deci, dacă ai cumpărat unul dintre aceste telefoane, probabil că vei fi destul de satisfăcut. Dar dacă abia ai pus mâinile pe un Huawei P20 sau P20 Pro, atunci vei avea nevoie de puțin ajutor pentru a profita la maximum de telefon și pentru a înțelege numeroasele sale nuanțe. Așadar, mai jos am realizat o listă cu cele mai bune funcții ale acestui telefon și cum le poți activa ca să te bucuri de ele.
Fotografie excepțională prin Master AI
Pe foaia de specificații, configurația camerei Huawei P20 nu este nimic altceva decât impresionantă. Aparatul de fotografiat monocrom cu deschidere mare de 20 MP este alcătuit dintr-o camerp RGB de 12 MP cu un senzor a cărui dimensiune a pixelilor ajunge la 1,55 μm. Senzorul de culoare completează camera monocromă pentru a obține rezultate extraordinare de în lumină slabă. În timp ce hardware-ul este cu adevărat remarcabil, ceea ce poate fi și mai remarcabil este faptul că funcția Master AI pornește camera în fundal.
Activat de procesorul Kirin 970 AI, funcția Master AI de pe Huawei P20 și Huawei P20 Pro poate recunoaște peste 500 de scenarii în timp real și le poate clasifica în 19 scene pentru optimizare instantă, chiar înainte de a face o fotografie.
Vrei să faci o poză cu cerul? Odată ce Master AI detectează albastrul cerului, va activa modul „Blue Sky” și va transforma saturația culorii pentru a te asigura că cerul albastru arată la fel de frumos – dacă nu și mai frumos – decât de ceea ce ai în fața ochilor. Un alt mod demn de menționat este Document Scan. Când ții un Huawei P20 în fața unui document, Master AI va activa scanarea documentelor, va ascuți textul și te va ajuta să aliniezi și să decupezi documentul astfel încât acesta să pară ca și cum ar fi scanată cu un scaner real.
Comenzi rapide operate prin intermediul Knuckle Gestures
Probabil ești foarte obișnuit să folosești smartphone-uri, până în acest moment. Toate gesturile de atingere și multi-antigere au devenit a doua natură. Însă Huawei P20 vin cu o noutate care adaugă o nouă dimensiune interacțiunii om-mașină: Knuckle Gestures.
Acestea pot fi efectuate în câteva scopuri. Dacă ciocăni dispozitivul și glisezi orizontal pe ecran, vei activa ecranul divizat pentru o productivitate maximă. Bate de două ori cu un deget și vei face o captură de ecran. Dacă faci același lucru cu două degete și vei începe înregistrarea pe ecran. Ciocănelile pot fi folosite și pentru a lansa aplicații. Lovește pur și simplu o literă (c, e, m sau w) pentru a lansa aplicații. Din meniul Setări poți lega diferite aplicații de diferite litere.
Optimizarea telefonului de către Managerul de telefon automat
Toată lumea este ocupată, iar nimeni nu mai are timp să-și optimizeze manual telefonul și să se asigure că rulează fără probleme. Huawei P20 introduce pentru asta Phone Manager, caracteristica care optimizează automat telefonul dinrr-o singură atingere. În aplicația Manager telefonic, odată ce atingi opțiunea „Optimizați”, telefonul va scana automat dispozitivul pentru setări suboptimale care necesită o optimizare și pentru ștergerea cache-urilor care cerșesc să fie șterse. Și mai scanează dispozitivul și pentru viruși. De asemenea, poți accesa un grafic care ilustrează cât de multe date ai consumat.
Utilizează două conturi diferite prin App Twin
Gestionarea mai multor identități poate fi dificilă și poate duce la confuzii. De exemplu, poate ai reușit să trimiți din greșeală unui coleg de muncă un mesaj care îi era destinat unui prieten apropiat. Sau, mai rău, i l-ai trimis unui client.
Dar cu App Twin, Huawei P20 face un duplicat al unei aplicații alese de tine. Copia funcționează ca o instanță complet separată și nu împărtășește nici una dintre informațiile tale personale sau datele din aplicația originală. Utilizând App Twin, poți să te conectezi în mod eficient la două profiluri separate simultan și să ai acces la amândouă simultan. Îți sugerăm să utilizezi această funcție pentru a-ți separa profilurile personale de cele legate de locul de muncă.
În ziua de astăzi, toate activitățile devin mai ușoare atunci când folosim smartphone-uri. Fie că vrem să căutăm ceva anume, să intrăm mai ușor în legătură cu cei dragi și cu cei din cercul profesional, sau să ajungem mai ușor în anumite locații, tehnologia de astăzi este un MUST HAVE care face toți banii.
Chiar și în industria construcțiilor și amenajărilor exterioare, în mod surprinzător, smartphone-urile aduc un aport semnificativ. Prin calitatea și precizia fotografiilor, posibilitatea de a salva și prelucra date tehnice și de a folosi aplicații mobile pentru a controla sisteme automatizate, orice poate fi accesibil pentru oricine.
Cu stimă, echipa Sun Leader
View Comment