Cel mai mare eveniment dedicat pieței imobiliare din Dubai și Miami, organizat la Cluj Napoca: Hotel Platinia, 01-02 aprilie 2023
Emax Real Estate, în parteneriat cu cei mai mari dezvoltatori din Dubai si Miami, organizează, în perioada 01-02 aprilie 2023, la Hotel Platinia din Cluj Napoca unul dintre cele mai mari evenimente din România dedicat vânzării de imobiliare în Dubai și în Miami!
Evenimentul se va desfășura între orele 10:00- 20:00 și reunește cei mai importanți reprezentanți ai pieței imobiliare din Dubai și Miami, consultanți imobiliari de top, specializați în piața de business din Emiratele Arabe Unite și America.
„Majoritatea românilor care cumpără locuințe în Dubai sau Miami o fac în scop investițional, dar sunt și clienți care au ales să locuiască acolo. Partea bună a investiției o reprezintă, pe lângă cadrul fiscal atractiv, și facilitătile oferite de stat celor care își doresc să investească în Dubai sau Miami.
În acest moment, Dubai si Miami sunt cele mai mai vizitate orașe din lume, atrăgând anual peste 50 de milioane de turiști. De aici si gradul de ocupabilitate ridicat al proprietăților pe care noi le vindem. In plus, avem un sezon turistic de minim nouă luni, cu toate că, de fapt aș putea zice 12 luni, deoarece in 2022, în extrasezon (iulie si august) aveam închiriate chiar și proprietățile mai puțin bine poziționate, noi oferind pachetul complet pentru investitori, inclusiv property management pentru proprietățile vândute!
Atât Miami cât și Dubai sunt fermecătoare, sunt în continua dezvoltare, iar despre Dubai se știe ca este cel mai curat și sigur loc din lume. Preturile diferă în funcție de zone, dar poate spune că în Dubai, cel puțin, prețul proprietăților din zone de interes este asemănător cu prețurile din zona de nord a Bucureștiului sau cu zone centrale din Cluj Napoca. În plus, faptul că majoritatea dezvoltatorilor din Dubai și Miami ne oferă plan de plată eșalonat, conduce spre un proces ușor și rapid de realizare a unei investiții imobiliare în unul dintre aceste orașe”, declară Andrea Popa, CEO Emax Real Estate
Proprietățile care se află în zone de interes, centrale, cu cel mai înalt grad de ocupabilitate, au preț de plecare de la 190.000 de euro. Dar sunt si proprietăți aflate la faza de proiect, ale căror preturi pleacă de la 130.000, dar situate in zone cu grad de ocupabilitate mai scăzut.
Organizatorii anunță, în cadrul evenimentului de la hotel Platinia, Cluj Napoca , cele mai mari discounturi de preț, flexibilitate în privința planului de plata și chirie garantată. Mai mult, toți participanții la eveniment, care vor plăti avans pentru un imobil, vor primi un voucher fly in pentru două persoane, astfel vor avea biletele de avion spre Dubai sau Miami și cazare la un hotel de cinci stele, asigurată de către Emax Real Estate.
Emax Real Estate este lider de piață în domeniul investiilor externe, companie premiată de câtre Romanian Property Awards, ca fiind cea mai bună oportunitate de investiție în anul 2021. Andreea Popa, fondatoarea Emax Real Estate Dubai este antreprenoarea de succes care a mizat pe sectorul real estate in Dubai, fiind prima care a adus acest concept în România acum 3 ani.
Cei interesați de participarea la evenimentul privat de vânzari de la hotel Platinia Cluj Napoca, o pot face prin link-ul de mai jos: emax-realestate.ro/imobiliare/dubai/01-02-aprilie-2023-hotel-platinia-cluj-napoca/