Cel mai important primar PSD din județul Satu Mare a fost demis
Toma Betea – cel mai important primar al PSD din județul Satu Mare – a fost destituit din funcție, în urma unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a ordinului semnat de către prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas. Edilul șef a fost găsit incompatibil de către Agenția Națională de Integritate (ANI). Toma Betea este cel mai important primar al PSD din județul Satu Mare, el obținând cele mai mari scoruri din istoria PSD în alegerile locale.
Funcția, preluată de către viceprimar
După ce prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamas, a emis dispoziția de încetare a mandatului primarului Toma Betea, atribuțiile vor fi preluate – potrivit legislației – de către viceprimar, până la eventualele alegeri anticipate.
”Miercuri (19 mai 2021, n. red.) am primit ultimele documente de la secretarul general al Primăriei Racșa, iar joi (20 mai 2021, n.red.) am semnat ordinul de încetare al mandatului”, a precizat prefectul Altfatter Tamas, la solicitarea PresaSM.
Toma Betea a încercat să evite destituirea
Potrivit informațiilor PresaSM, primarul comunei Racșa, Toma Betea, a contestat decizia Agenției Naționale de Integritate la Curtea de Apel Oradea, în data de 24.04.2018, dar magistrații i-au respins solicitarea în 8.05.2018.
Pe cale de consecință, Toma Betea a atacat decizia Curții de Apel Oradea, în data de 13.06.2018, la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Doar că, în data de 25 februarie 2021, magistrații Înaltei Curți i-au respins acțiunea, printr-o decizie definitivă. Dacă nu o va contesta, Toma Betea pierde funcția de primar.
”Respinge recursul declarat de reclamantul Betea Toma împotriva sentinţei civile nr.81 din 8 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă”, se arată în decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Primarul Betea încă mai speră…
Primarul Toma Betea nu a putut fi contactat telefonic pentru un punct de vedere vizavi de decizia emisă de Prefectura Satu Mare. În schimb, în urma unei discuții purtate în urmă în data de 3 martie 2021, Toma Betea a precizat că, cel mai probabil, se va folosi de precedentul cu primarul comunei Păulești, Zenoviu Bontea, care a câștigat un proces identic împotriva celor de la ANI, după o acțiune în contencios administrativ la Tribunalul Satu Mare, cu toate că a pierdut la rândul său la Înalta Curte de Casație și Justiție.
De unde a început totul
Potrivit ANI, Toma Betea s-a aflat în conflict de interese administrativ întrucât a încheiat un contract de închiriere cu Betea T. Vasile Florin Persoană Fizică Autorizată, în cadrul căreia fiul său deține calitatea de persoană fizică autorizată.
“Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 și art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004”, precizează inspectorii Agenției Naționale de Incompatibilitate.
Cel mai important primar al PSD
Toma Betea a avut șapte mandate de primar până în prezent, trei în comuna Oraşu Nou şi patru în comuna Racşa, după ce aceasta s-a separat de Oraşu Nou.
Primarul Toma şi-a început cariera politică în PNŢCD, dar a trecut în PSD după marea racolare politică declanşată de fostul ministru Octav Cozmâncă, în timpul guvernării Năstase.
Toma Betea a devenit cunoscut la nivel naţional în anul 2009, când a organizat o nuntă cu 4.000 de invitaţi fiicei sale Maria, naş principal fiind preşedintele de atunci al PSD, Mircea Geoană.