Ce temperaturi sunt așteptate de Bobotează la Satu Mare. Cum va fi vremea săptămâna următoare
Gerul de Bobotează se lasă așteptat la Satu Mare. Meteorologii anunță creșteri de temperatură în nord-vestul țării, cu temperaturi neobișnuit de ridicate pentru această perioadă a anului. Vremea va rămâne închisă pe tot parcursul săptămânii, mai spun meteorologii, care anunță și precipitații sub formă de ploaie.
Dacă sâmbătă sătmărenii se vor putea bucura și de soare, de luni, meteorologii anunță vreme închisă, cu cer predominant înnorat în aproape tot județul. Temperaturile, în schimb, încep să crească, iar la Satu Mare, de Bobotează, sunt așteptate maxime de 5 grade Celsius și minime ce nu vor coborî sub -1 grad, în zonele joase.
Marți, cerul va rămâne acoperit în cea mai mare parte a zilei, iar la Satu Mare se vor înregistra chiar și maxime de 11 grade Celsius, spun meteorologii. Pe timpul nopții, minimele vor rămâne pozitive, cu temperaturi de două grade Celsius dimineața devreme.
Miercuri cresc și șansele de precipitații sub formă de ploaie, iar temperaturile maxime se vor situa în jurul valorii de 8 grade Celsius, în timp ce minimele vor fi de 4-5 grade Celsius.
Tot la ploi și vreme închisă se pot aștepta sătmărenii și în cursul zilei de joi, când maximele vor ajunge din nou chiar și la 11 grade Celsius, iar minimele nu vor coborî sub 6 grade. Vineri, vremea caldă pentru această perioadă a anului va continua, tot cu maxime ridicate. Sătmărenii se vor putea în continuare aștepta la precipitații, iar mercurul din termometre va ajunge la 9 grade Celsius.
În schimb, odată cu finalul săptămânii, meteorologii anunță o răcire bruscă a vremii. Astfel, pe sâmbătă, temperaturile maxime la nivelul județului Satu Mare nu vor mai depăși 3 grade Celsius, iar ploile, așteptate atât în cursul zilei de sâmbătă cât și duminică, se vor transforma în ninsoare. Duminică vor fi doar două grade în termometre, în timp ce minimele din weekend se vor situa între -1 și -2 grade Celsius.